După ce s-a decis limitarea accesului, de pe calculatoarele instituției, la site-urile a căror accesare n-avea nimic de-a face cu rezolvarea sarcinilor de serviciu, inclusiv la Facebook, la nivelul Primăriei Onești s-a luat încă o măsură care îi privește pe funcționarii aflați în slujba cetățenilor orașului.

Concret, de câteva zile s-a decis ca niciun angajat al Primăriei Onești să nu mai aibă acces în interiorul instituției în afara orelor de program, decât cu aprobarea edilului-șef.

Funcționarii au fost informați despre noua regulă printr-o circulară distribuită în toate departamentele, însă multora dintre ei nu le-a picat bine această hotărâre.

Fiindcă destui angajați ai Primăriei Onești au strâmbat din nas la aflarea acestei vești, am cerut clarificări primarului Nicolae Gnatiuc.

“Această măsură a fost determinată de faptul că am remarcat prezența tot mai multor  funcționari publici în instituția administrativă în afara orelor de program, uneori și sâmbăta și duminica până seara târziu, iar în urma discuțiilor purtate cu unii dintre ei, nu s-a stabilit necesitatea prezenței lor în acele momente. Mai mult, aceste prezențe apăreau ulterior în foaia de pontaj colectivă drept ore suplimentare ce trebuiau a fi plătite. Au fost cazuri în care funcționarii au fost însoțiți în instituție de membri ai familiei ori de către prieteni, în afara orelor de program, să se înțeleagă, ceea ce nu este deloc firesc, ținând cont că acei funcționari au acces la documente publice!

Vreau să precizez că aceasta nu este singura măsură luată pentru eficientizarea actului administrativ. Încă de anul trecut, am dispus restricționarea accesului de pe calculatoarele instituției la rețele de socializare, site-uri tabloide, de jocuri, ș.a.m.d. În același timp, am dispus prelungirea programului de lucru, până la orele 18.00, în fiecare zi de miercuri, astfel încât contribuabilii ce lucrează zilnic până mai târziu să poată să-și rezolve problemele legate de instituția pe care o reprezint.

Realizez faptul că aceste măsuri nu sunt foarte populare în rândul angajaților Primăriei Onești și că ordinea și disciplina pe care doresc să le institui crează un disconfort unora dintre ei. Pe de altă parte, trebuie să menționez că tuturor acelor angajați ai Primăriei Onești a căror prezență în instituția publică în afara orelor de program se justifică, li se va aproba fără discuții accesul”, ne-a declarat primarul Nicolae Gnatiuc.

Funcționarii care vor fi prinși că încalcă această regulă vor primi mai întâi un avertisment.