Un lucru este cert în acest moment: după 1991 n-au mai ieșit oamenii în stradă decât cu arcanu’, mânați în special de sindicate. Acum a fost o ieșire atipică și s-a câștigat ceva ce se pierduse de foarte mult timp: vigilența și spiritul civic.

Indiferent dacă oamenii care au ieșit în stradă zilele astea au suferit o oarecare mutație bruscă, strada i-a contaminat cu spirit civic real. Chiar dacă niște făbricuțe de mesaje au indus artificial spiritul combativ, dus până la paroxism, după ce trece valu’, va rămâne o disponibilitate de a acționa în același fel, ori de câte ori se vor mai face porcării în mediul politic.

E un imens câștig. Oameni care până mai ieri nu se informau, au fost puși în fața unor noi elemente ale realității și și-au format noi competențe. Astfel, indiferent dacă acest guvern rămâne sau pleacă, oamenii care acum au fost în stradă nu se vor mai întoarce la vechile obiceiuri, ci își vor forma unele noi. Nu vor mai citi doar câțiva guru de facebook sau bloggeri, ci vor încerca să citească mai mult, poate chiar se vor uita la știri, dacă nu din curiozitate și pentru informare, măcar pentru a încerca să afle dacă vreo televiziune încearcă să manipuleze. Vor începe să citească ziare, poate chiar tipărite, tot pentru a compara informațiile.

O altă latură a câștigului e legată de punerea în genunchi a politicienilor. În sfârșit văd o serie de mitinguri care au reușit să sperie cu adevărat. Deocamdată i-au speriat pe cei de la PSD și ALDE, iar PNL, USR și PMP își freacă mâinile, a victorie. Nu-i așa! Oamenii deja s-au contaminat cu o nouă activitate, care le-ar putea deveni tabiet. Partidele din opoziție se vor trezi cu cereri ale acestei adevărate societăți civile care s-a format zilele acestea și cu același tip de proteste.

Marele câștig al românilor este abia astăzi acela că niciun guvern și niciun parlament nu-și va mai permite să greșească și absolut toți politicienii care greșesc vor plăti scump. Aceiași oameni care acum sunt în stradă vor ieși să ceară și închisoare pentru președinte, dacă vor considera că este corupt. Nimeni și nimic nu-i va opri, chiar dacă acum au strigat cei mai mulți <PSD, ciuma roșie!> Acolo, în piață, s-au contaminat cu alte nevoi civice. Au avut timp, câteva zile la rând, să afle ce acuzații li se aduc în legătură cu susținerea uneia dintre taberele politice și au fost de acord cu nevoia de a lupta împotriva corupției în general și a derapajelor clasei politice în totalitate.

Dacă lucrurile vor începe din nou să meargă, adică statul nu va fi blocat, până la faliment total, oamenii care au ieșit în stradă vor fi garanția unei funcționări normale a guvernului și a parlamentului. E posibil să fie nevoie și de un Moțoc, dar altul în afară de Iordache. Moțoc e acum Dragnea. Setea de sânge a poporului nu se va satisface doar cu pedepsirea liderului PSD cu închisoarea, ci și cu retragerea lui de pe scena politică. Apoi vor fi în aceeași situație toți ceilalți lideri politici, pentru că unei victorii îi urmează alte cereri și alte victorii.

Cred că oamenii care au ieșit în stradă știu acum ce au de făcut și vor fi biciul pe spatele clasei politice. Guvernul trebuie să guverneze, dar transparent, legal și moral. Parlamentul trebuie să dea legi, pentru că avem cele mai proaste legi de pe planetă, dar să le dea ca lumea, nu ca până acum.

Politicienii care au dormit liniștiți până acum tocmai au aflat că de-acum înainte vor avea mase mari de oameni în stradă, dar care se vor autoorganiza, nu vor mai aștepta niciun semnal de la niciun guru, pe nicio rețea de socializare, pentru că oamenii care au fost acolo s-au obișnuit deja cu ideea că orice derapaj trebuie să fie taxat imediat în stradă.

Mai mult, cei care vor mai rămâne în stradă câteva zile își vor forma un reflex și ei vor fi primii care vor ajunge la următorul protest fără să mai folosească nici măcar telefonul mobil, pentru că vor ști că locul lor este acolo unde clasei politice i se cere socoteală, i se cere modificarea aberațiilor făcute și demisia.

Diana Scarlat – jurnalist antropolog-cultural, freelancer