Jumătate din măștile vândute pe piața din România nu protejează împotriva coronavirusului, susține Ministrul Economiei. Potrivit acestuia, ANPC a identificat numeroase nereguli în acest sens, iar Ministerul Economiei urmează să emită un ordin pentru a obliga comercianţii să informeze consumatorii în cazul celor neconforme, informează digi24.ro.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că în urma controalelor făcute de ANPC s-a constatat că măștile de import aflate pe piață nu protejează împotriva Covid-19 și au o calitate îndoielnică și recomandă oamenilor să achiziționeze produse românești.

“Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia.

Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măşti în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”, a spus ministrul. (foto: imagine ilustrativă)