Fără tam-tam, așa cum încearcă unii să-și capitalizeze imaginea, RAJA SA, operatorul serviciului public de apă și canalizare din Onești, a deschis mai multe șantiere în oraș, fiind executate în prezent ample lucrări de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare și de tratare a apei uzate.

În cea mai mare liniște, fără publicitate, se execută lucrări pe mai multe șantiere, în diferite zone ale orașului: Calea Adjudului, Viișoara, Ștefan cel Mare, Erou Turturică, Ceahlăului, Industriilor, Serelor (foto) și M. Kogălniceanu. Iar astăzi se vor mai deschide patru: Calea Bacăului, Calea Slănicului, Redului și bdul Republicii.

La Jevreni se lucrează deja la noua stație de epurare, care va aplica cea mai modernă tehnologie de tratare a apelor uzate folosită la ora actuală. Când va fi gata, noua stație îi va lua locul celei existente, Oneștiul urmând să aibă una dintre cele mai moderne stații de epurare din România.

De la începerea lucrărilor, progresul este evident. Se lucrează la foc continuu, principalul obiectiv fiind finalizarea investițiilor cât mai repede, pentru ca disconfortul creat în zona șantierelor să fie cât mai mic.

Reprezentanții RAJA monitorizează cu atenție stadiul proiectelor și împreună cu firmele constructoare a fost creat un comandament de lucru astfel încât să poată fi urmărit îndeaproape graficul de lucrări.

RAJA derulează la Onești un proiect investițional uriaș, cel mai mare din istoria post-decembristă a orașului, valoarea acestuia depășind 58 de milioane de euro, bani europeni. Totul, pentru a asigura comunității oneștene o apă de calitate și servicii de canalizare/epurare la cel mai înalt nivel.

În ianuarie 2020, când se semna, la sediul Ministerului Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești”, Ioan Marcel Boloș, conducătorul instituției la acea vreme, sublinia: “RAJA este un exemplu de bune practici pentru alte companii din domeniu. Mă bucur că echipa de aici și-a folosit experiența și priceperea pentru a-și extinde operațiunile și în afara zonei în care a operat inițial, respectiv județul Constanța. Proiectul investițional demarat în municipiul Onești este un exemplu de operativitate în slujba beneficiarilor din aria de operare.

Datorită acestui proiect, finanțat cu 275,6 mil. lei fonduri europene, locuitorii municipiului Onești vor avea beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare la cele mai înalte standarde.

În aria proiectului de la Onești, vor fi făcute următoarele investiții în infrastructura de apă:
– 1 captare nouă pe râul Trotuș;
– 1 stație tratare apă;
– 1 stație clorinare;
– 1 stație nouă de înmagazinare a apei;
– 1 stație clorinare reabilitată;
– 6,9 km conductă aducțiune nouă;
– 4 stații noi de pompare a apei;
– 6,78 km rețea extinsă de distribuție apă potabilă;
– 18,86 km rețea reabilitată de distribuție apă potabilă.

Investiții în colectarea și tratarea apei uzate:
– 3,4 km rețea canalizare reabilitată;
– 26 km rețea canalizare extinsă;
– 11 stații noi de pompare a apei uzate;
–  6,6 km noi de conducte refulare;
– 1 stație de epurare reabilitată.

De asemenea, proiectul asigură finanțare pentru:
– Sistem centralizat SCADA apă – apă uzată la nivel local și conectare cu cel existent în aria de operare a RAJA;
– Echipamente și utilaje operaționale, destinate operării și întreținerii infrastructurii de apă și canalizare la nivelul ariei de operare a operatorului regional RAJA Constanța SA.
Până la preluarea serviciului de către RAJA SA, populația beneficia de apă potabilă numai câte trei ore seara și dimineața, iar accesul la canalizare era în mică proporție, sistemul existent având o vechime de peste 60 de ani.