A crescut dramatic numărul infecțiilor cu coronavirus în România, pe măsură ce s-au introdus măsuri de relaxare, iar secretarul de stat Raed Arafat dă vina pe activitatea oamenilor din weekenduri, când nu se respectă măsurile de distanțare și igienă, scrie observatornews.ro.

După ce acum două zile, remarca faptul că această creștere (n.r. – a numărului infecțiilor cu coronavirus) „ne arată că situația nu este stabilă”, vineri seara Raed Arafat a anunțat și primele măsuri care vor fi luate.

Îmi pare rău să vă zic, dar o sa înceapă controale foarte serioase, nu numai la terase, ci și la magazine care trebuie să aibă triaj la intrare. Vor începe astfel de controale pentru că nu mai merge.

Se vor face controale peste tot, la terase, la retaileri pentru a se vedea dacă fac sau nu triaje la intrare. Sunt mai îngrijorat ca acum o lună. La început, în faza unu a relaxării, oamenii au respectat regulile”, a declarat Raed Arafat.