La final de mandat, Petre Daea revine cu ordinul prin care vrea să limiteze creşterea animalelor pentru consum propriu. Cine va avea mai mulţi porci trebuie să se autorizeze şi să plătească taxe la stat. Doar aşa poate fi controlat virusul pestei porcine, spune Ministrul Agriculturii, relatează observator.tv.

Doar cinci porci ar mai putea fi crescuți în gospodării. Această măsură îi revoltă pe românii de la sate, care spun că ei cresc animale pentru toată familia şi nu fac o afacere din asta.

Tot timpul în familia noastră s-au crescut porci că sa avem de Crăciun, să avem porci ca să tăiem ca să mâncăm. Ar fi culmea să nu creştem porci la ţară. Părerea mea că zece porci pe an ne e suficient la o familie cu copii, cu bătrâni, spune un fermier.

Ministrul Agriculturii susţine că măsura este necesară pentru a stopa focarele de pestă porcină, care acum există în 33 de judeţe, adică 80% din ţară, mai scrie sursa citată.

Şi mulţi dintre procesatori susţin ordinul lui Petre Daea.

Prima încercare a Ministrului Agriculturii de a impune o limită pentru creşterea porcilor în gospodării a fost în luna martie. Atunci, însă, ordinul a fost respins.