După începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare la podul peste râul Trotuș din Onești, șoferilor le-au fost comunicate mai multe rute ocolitoare, pentru a evita aglomerația din zona șantierului, în condițiile în care traficul pe pod se desfășoară pe o singură bandă, alternativ.

Una dintre variantele propuse și care este utilizată de tot mai mulți șoferi este Onești – Tuta – Tg. Trotuș, chiar dacă aceasta are și ea neajunsurile ei. În primul rând, traversarea râului Trotuș se face tot alternativ, în condițiile în care podul de la ieșirea din satul Tuta nu este prevăzut decât cu o singură bandă de mers.

Un alt neajuns, care poate fi însă reglat ușor, este determinat de timpul scurt de trecere pe care îl au la dispoziție șoferii odată ce ajung la intersecția străzii Sfinții Apostoli cu bulevardul Oituz.

Fiind vorba despre un drum secundar care se intersectează cu un drum principal, semaforul nu rămâne pe verde niciun minut, timp în care prea puține mașini care circulă pe direcția Tuta – Onești reușesc să treacă.

Un consilier local care locuiește în zonă a sesizat problema, iar în cadrul ședinței ordinare de ieri a propus schimbarea timpilor la semafoarele de la intersecția străzilor Oituz, Sfinții Apostoli și Tineretului, cel puțin pe perioada lucrărilor de la podul peste râul Trotuș, în care valorile de trafic pe ruta Onești – Tuta vor rămâne foarte ridicate.

“Din cauza faptului că semaforul indică culoare verde prea puțin timp raportat la noile valori de trafic din zonă, cred că se impune o modificare, în sensul creșterii timpul de trecere pentru șoferii care vin de pe strada Sfinții Apostoli”, a precizat alesul oneștean.

Propunerea va fi analizată zilele acestea, când la Onești va ajunge o delegație condusă de șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bacău, comisarul-șef Aurelian Nădejde, special pentru a vedea ce îmbunătățiri ar putea fi aduse parametrilor de trafic.