Sensul giratoriu de pe strada Libertății este făcut să reziste. A trecut mai bine de un an de când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Onești au solicitat, printr-o informare oficială, desființarea “capodoperei” de la intersecția străzilor Libertății cu Belvedere, iar administrația publică locală nu a mișcat un deget în acest sens.
În timp ce tiriștii care tranzitează Oneștiul se chinuie pur și simplu să-și strecoare mașinile de zeci de metri lungime pe lângă sensul giratoriu în cauză, hârtia prin care comisarul Vasile Dăscălescu (pensionat între timp) cerea imperativ desființarea „inutilității”, mai mult ca sigur că zace uitată printr-un birou din “Turnul Verde”, plină de praf.
“Așa se întâmplă când Primăria este plină de <specialiști>! Pentru că aceasta nu este singura propunere înaintată de polițiștii de la rutieră pentru fluidizarea circulației, care nu și-a găsit nicio rezolvare”, a remarcat cineva.
Sensul giratoriu despre care vorbim a fost realizat de DMC Grup, aparținând familiei Dohotaru, despre care se zice că ar fi fost firma de casă a Primăriei, pe perioada în care în fruntea acestei instituții s-a aflat Emil Lemnaru. Neoficial, amenajarea acestui sens giratoriu ar fi costat în jur de 100.000 de euro.
În Onești sunt nu mai puțin de șapte sensuri giratorii, cel situat la intrarea în oraș dinspre Bacău, în zona cunoscută în popor cu numele “Gâtu’ tăiat” fiind la fel de urât de către șoferi, “pentru că mai mult încurcă circulația decât o fluidizează”, după cum ne spunea un șofer în urmă cu un an, când UNU PE TROTUȘ publica primul articol pe această temă (vezi foto interior). Mai avem sensuri giratorii la Gheuri, la ieşirea din oraș spre Braşov, la intersecţia dinspre gară, la Moldova şi la pasarela spre Carom.