Profesorul Laurențiu Popescu, de numele căruia se leagă cele mai mari succese ale voleiului feminin oneștean, a încetat din viață, ieri, luni, 30 iulie, la vârsta de 74 de ani, din cauza unor probleme medicale, la spitalul din Iași unde era internat.

“Acum un minut am primit o veste extrem de tristă. Fostul meu antrenor de volei, Laurențiu Popescu, nu mai e printre noi. Drum lin printre stele, om frumos. Te plâng!”, a scris pe facebook Corina Paraschiv, una dintre fostele eleve ale lui Laurențiu Popescu.

Laurențiu Popescu a ajuns la spitalul din Iași în cursul zilei de duminică, fiind trimis de medicii de la CPU Onești, unde fusese adus cu ambulanța după ce a simțit dureri mari în piept.

Din păcate, nici medicii ieșeni nu au putut să-l salveze, iar ieri, profesorul Laurențiu Popescu s-a stins din viață, în urma unui stop cardio-respirator.

Laurențiu Popescu a șlefuit generații întregi de tinere voleibaliste din Onești, cu care a obținut succese remarcabile în competițiile naționale de junioare de-a lungul timpului.

În urmă cu o lună, mai precis pe 30 iunie, Laurențiu Popescu reușea să strângă laolaltă mai multe foste eleve de-ale sale, peste 50!, în cadrul unui eveniment memorabil – “Întâlnirea generațiilor” – care s-a ținut la sediul CSȘ Onești, club în cadrul căruia profesorul activase mai bine de patru decenii.

“Păcat că s-a desființat această echipă (n.r. – echipa feminină de volei CSȘ Onești), ce era îndrăgită de iubitorii voleiului din Onești, prezenți în număr mare la fiecare meci! Acum copiii nu mai au unde să facă mișcare și să practice acest sport”, declara cu acea ocazie Laurențiu Popescu, pentru publicația onestiexpres.ro.

În ultimii ani de viață, Laurențiu Popescu a trăit cu mâhnirea dată de desființarea catedrei de volei de la CSȘ Onești care a dus implicit la dispariția echipei de volei a orașului, pe care o pregătise, neîntrerupt, mai bine de 40 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!