CNR IMOB International Istanbul Furniture Fair, cunoscut ca al treilea cel mai mare târg de mobilă din lume, își va deschide porțile pe 22 ianuarie 2018, la CNR EXPO Yeșilkoy.

Printre numeroșii expozanți care vor fi prezenți la cea de-a 15-a ediție a târgului de la Istanbul se va număra și Lux Artim Onești, unul dintre cei mai renumiți producători de mobilă din zonă, atât de serie cât și la comandă, cu o vechime de peste 20 de ani.

“Începe anul în forță prin participarea la târgul internațional de mobilier IMOB din Istanbul, care este cel mai puternic târg de specialitate din Turcia”, anunță Gabriel Năfureanu (foto mic stânga), administratorul Lux Artim Onești.

La ediția de anul trecut, CNR IMOB a bătut toate recordurile în ceea ce privește numărul de expozanți și de vizitatori. Astfel, în 2018 CNR IMOB a fost vizitat de nu mai puțin de 189.934 de persoane, o creștere de 50% față de anul precedent, iar în 2019 – susțin specialiștii – târgul de la Istanbul este pregătit să stabilească un nou record de audiență.

CNR IMOB, la care va fi prezent și Lux Artim Onești, va reuni peste 600 de expozanți din întreaga lume, într-o locație mai mult decât primitoare, de peste 150.000 de metri pătrați.

Altfel, în cadrul companiei Lux Artim Onești sunt disponibile mai multe posturi, cum ar fi operatori circular, căntuit, CNC.