Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, informează Administraţia Prezidenţială, notează stirileprotv.ro.

Persoanele suspecte de orice boală contagioasă vor fi trimise în carantină prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, iar bolnavii confirmați vor fi obligați să stea cel puțin 48 de ore într-o unitate medicală.

Legea proaspăt votată vine să pună în acord cu decizia Curții Constituționale măsurile care erau luate și până acum de autorități, dar numai prin ordin de ministru.

Parlamentarii au adus și câteva modificări mai ales în ceea ce privește obligativitatea internării pacienților cu boli contagioase.

Prin noua lege, izolarea se poate dispune cu acordul persoanei sau fără, atunci când medicul constată riscul de transmitere comunitară a unei boli infectocontagioase.

Izolarea se va face într-o unitate sanitară în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

Până la expirarea celor 48 de ore, în baza analizelor efectuate, medicul poate recomanda prelungirea internării dacă se menține riscul de transmitere a bolii sau izolarea la domiciliul pacientului dacă acest risc de transmitere este redus.

Atenție, izolarea la domiciliu nu poate fi dispusă în cazul în care informațiile științifice oficiale referitoare la tipul virusului, calea de transmitere sau rata transmisibilității impun internarea într-un spital.

Așadar, rămâne la latitudinea medicului să decidă acest lucru și în funcție de evoluția bolii în cazul fiecărui pacient.

Dacă totuși un pacient refuză internarea după cele 48 de ore obligatorii, medicul va informa direcția de sănătate publică, această autoritate fiind cea care va decide în final, în cel mult 2 ore, dacă bolnavul rămâne în spital sau nu.

Tot direcția de sănătate publică va decide și atunci când bolnavul încalcă măsura izolării la domiciliu așa cum a fost ea dispusă de medic și consimțită anterior de pacient.

Unde  se face CARANTINA – articolul integral AICI