Omul de afaceri Ștefan Vuza, președintele companiei Chimcomplex SA, care deține platformele Borzești (Onești) și Oltchim (Râmnicu Vâlcea), insistă asupra faptului că succesul unei afaceri este în strânsă legătură cu fericirea angajaților la locul de muncă.

Nu știm în ce măsură s-a inspirat din spusele lui Sir Richard Branson – “Rolul meu este să îmi fac angajații fericiți ca ei, la rândul lor, să îi facă fericiți pe clienții mei” – dar Ștefan Vuza nu ratează nicio ocazie pentru a demonstra cât de mult pune preț pe munca angajaților săi.

Astfel, după inițiativa de a oferi tuturor salariaților Chimcomplex bonusuri de 1.000 de lei net fiecăruia, deși nu erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, Ștefan Vuza surprinde din nou plăcut, de această dată cu un citat.

O postare pe Facebook a președintelui Chimcomplex SA, care-l înfățișează pe acesta în mijlocul mai multor angajați, este însoțită de un citat care spune totul despre clasa lui Ștefan Vuza: “Dacă ai mai mult decât îți este necesar, atunci nu fă un gard mai înalt, ci o masă mai mare!”

Cam ceea ce încearcă să facă Ștefan Vuza, convins fiind că succesul companiei sale depinde de munca angajaților săi și că aceștia merită cu prisosință să primească semne concrete că munca le este apreciată la adevărata valoare.

Astăzi ne-am atins doar o treime din ţintele strategice şi mai avem multe de implementat, dar tot astăzi încep să se vadă rezultatele efortului depus împreună, ce vin mai ales în urma investiţiilor cât şi a sinergiilor fuziunii dintre cele două mari combinate! Este un efort de echipă şi dorim acum acest succes să-l împărţim cu întreaga echipă de salariaţi! Chiar dacă avem negocieri cu sindicatele abia la începutul anului viitor, eu cred că putem recompensa oamenii noştri mai devreme pentru că merită! Este adevărat că încă avem datorii bancare, dar cred că ele mai pot aştepta, am rambursat 100 de milioane de euro în numai 2 ani, iar decizia corectă acum este de a împărţi succesul cu chimiştii mei pentru că viaţa se trăieşte Acum şi nu numai mâine!”, a explicat Vuza în momentul în care s-a decis acordarea bonusurilor.

Cine este Sir Richard Branson

Sir Richard Charles Nicholas Branson este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Regatul Unit al Marii Britanii, fondatorul grupului de firme Virgin Group, care cuprinde mai mult de 400 de companii, peste 50.000 de angajați și operează în 50 de țări. În februarie 2021, averea lui Sir Richard Branson era estimată la 6,5 miliarde de dolari, conform Forbes. (foto: facebook.com/Ștefan Vuza)