PORCII din gospodăriile băcăuanilor, RECENZAȚI de către DSVSA, după apariția unui focar de PESTĂ PORCINĂ în județul Vrancea

0
1522

În total, au fost verificate un număr de peste 1.700 de gospodării din zonele de protecție și de supraveghere, numai în localitatea Pradaiș, comuna Huruiești, aflată în sud-estul județului Bacău și cel mai aproape de focarul de pestă porcină descoperit la Lespezi, fiind verificate 129 de gospodării. (Vrancea).

“În săptămâna 05-09.11.2018, a fost finalizat recensământul suinelor în zona de protecție, respectiv localitatea Pradaiș, comuna Huruiești, fiind verificate 129 de gospodării, din care au fost identificate 18 exploatații cu porci, cu un total de 39 de capete, sănătoase din punct de vedere clinic.

În zona de supraveghere, acțiunea este realizată în proporție de 84%, din totalul de 19 localități, recensământul fiind finalizat în 16 dintre acestea. Dintr-un total de 1.576 de gospodării ale populației verificate, au fost identificate 332 de exploatații cu porci, cu 1.052 capete, sănătoase din punct de vedere clinic.

Totodată, în perioada 05-09.11.2018 au fost verificate exploatații comerciale autorizate pentru creșterea suinelor și exploatații nonprofesionale cu porcine, în plus față de controalele privind recensământul, inspecțiile urmărind respectarea normelor de biosecuritate privind creșterea suinelor și legislației privind identificarea și înregistrarea animalelor”, se arată într-un comunicat al DSVSA Bacău.