Rafinăria RAFO din Onești, intrată în faliment în septembrie 2019, a fost cumpărată anul trecut de Roserv Oil, o firmă care face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Valoarea tranzacției a fost de 6 milioane de dolari plus TVA, platforma de la Onești fiind cumpărată în cadrul unei proceduri publice de valorificare, coordonată de CITR, administratorul judiciar al RAFO.

În prima fază a proiectului care implică activele tranzacționate, au fost generate peste 200 de locuri de muncă.

Grupul Grampet, din care face parte acum și RAFO Onești, este cel mai mare grup feroviar și operator logistic din Europa de Sud-Est, având aproximativ 7.000 de angajați. Fondat în urmă cu mai bine de 20 de ani, grupul Grampet a devenit prima multinațională din România odată ce s-a extins în Bulgaria în 2004. A urmat extinderea în Ucraina (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018) și Grecia (2019), și în prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

“Pentru noi, 2020 a fost un an de testare și confirmare a ceea ce am construit în ultimii 20 de ani – o companie multinațională cu infrastructură strategică pentru întreaga economie, a spus Gruia Stoica, președintele și fondatorul Grampet, pentru zf.ro.

Grampet are în componența sa companii care acoperă întregul lanț de soluții și produse de transport feroviar. La Onești, odată cu preluarea RAFO, grupul Grampet vizează crearea unui centru logistic care va aduce 600 de locuri de muncă, mai menționează sursa citată.

Altfel, Grampet a anunțat că pierderile provocate de pandemie în prima jumătate a anului trecut au fost recuperate, în urma unor investiții substanțiale, de 23 de milioane de euro, grupul înregistrând o creștere a cifrei de afaceri în 2020 la 285 de milioane de euro. (foto: imagine ilustrativă)