Peste 38.000 de băcăuani au fost VACCINAȚI ANTIGRIPAL, aproape 200 de persoane cu infecții ale căilor respiratorii și pneumonii, INTERNATE

0
589

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a primit de la Ministerul Sănătății 39.710 doze de vaccin antigripal, iar până la data de 12 ianuarie 2020 au fost vaccinate 38.246 de persoane.

S-au vaccinat persoane din instituţiile de ocrotire, personalul medico-sanitar din unităţile spitaliceşti şi persoane în evidenţa cu afecţiuni medicale cronice înscrise la medicii de familie.

În altă ordine de idei, situația afecțiunilor respiratorii – IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare), pneumonii și bronhopneumonii – la nivelul județului Bacău pentru perioada 13-19.01.2020 se prezintă astfel:

IACRS – 1.432 de cazuri (196 la copii între 0 și un an, 260 la copii cu vârsta între 2 și 4 ani, 376 de cazuri la copii cu vârsta între 5 și 14 ani, 326 de cazuri la persoane cu vârsta între 15 și 49 de ani, 157 de cazuri la persoane cu vârsta între 50 și 64 de ani și 116 cazuri la persoane peste 65 de ani), 80 internări.

Pneumonii și bronhopneumonii – 474 de cazuri (40 – 0-1 an, 70 – 2-4 ani, 62 – 5-14 ani, 118 – 15-49 ani, 79 – 50-64 ani, 105 – 65+ ani), 117 internări.

De asemenea, s-au confirmat și trei cazuri de gripă, toate la Onești, la copii cu vârsta între 5 și 14 ani – DETALII AICI.