Președintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, decretul pentru promulgarea legii votată de Parlament, care prevede dublarea alocațiilor copiilor.
Peste 3,5 milioane de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, vor beneficia de această măsură.
Cuantumul alocaţiilor, prevăzut de proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor:
- alocaţia pentru copiii cu vârsta între 0 şi 2 ani creşte la 600 de lei, de la 300 cât este acum, la fel şi pentru copiii cu dizabilităţi
- alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani creşte de la 150 de lei la 300 de lei.
Legea se aplică din luna următoare promulgării de către Preşedinte, potrivit textului acesteia.











