Campania “Plantăm împreună pentru viitor”, o inițiativă de împădurire bazată pe voluntariat, desfășurată de Asociația “Împreună pentru viitor Bacău”, a mobilizat peste 200 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială “Scarlat Longhin” Dofteana, de la Colegiul Național “Costache Negri” Târgu Ocna și de la Liceul Tehnologic Târgu Ocna.
Vineri, 5 aprilie, însoțiți de reprezentanți ai Ocolului Silvic Târgu Ocna, care au sprijinit acțiunea cu 1.000 de puieți de brad și cu informații de specialitate necesare plantării, toți elevii, mai mici sau mai mari, “au luat cu asalt” Dealul Cireșoaia, din apropierea localității Tg. Ocna, înarmați cu zeci de hârlețe, și s-au pus pe treabă.
Un rol deosebit de important în cadrul acțiunii l-a avut lek3.ro – societatea comercială specializată pe montarea de încărcătoare electrice pentru mașini electrice, care, tot pentru un mediu mai curat, va monta în curând astfel de aparate în toate localitățile urbane din județul Bacău.
“Campania noastră constă, pe lângă împădurirea propriu-zisă și în acţiuni de conştientizare și semnalare a tăierilor ilegale de păduri, măsurile ce trebuiesc luate pentru a avea un aer mai curat.
Un aer mai curat putem avea doar prin reîmpădurirea terenurilor defrișate și prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon de la mașini tradiționale și înlocuirea lor cu mașini electrice”, a declarat Florentin Iftime, unul dintre coordonatorii campaniei.
Campaniei desfășurată vineri pe Dealul Cireșoaia i s-a alăturat, ca voluntat, și un polițist din cadrul Biroului Rutier Onești, este vorba despre agent șef de poliție Dragoș Butoi.
La final, copiii au primit din partea organizatorilor tricouri, șepci și diplome de participare, dar și câte o mică gustare și o sticlă de apă. Plus mulțumirile și aprecierilor organizatorilor pentru efortul depus.