Cupa “Nadia Comăneci” de la Onești a ajuns la ediția a 5-a, 13 cluburi, dintre care nu lipsesc Steaua și Dinamo, confirmând deja prezența la competiția de gimnastică organizată de CSM Onești și de Fundația “Nadia Comăneci”.

În total, aproape 100 de mici gimnaste (junioare III, cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani) vor concura la Cupa “Nadia Comăneci, care va avea loc vineri, 27 aprilie (între orele 09.00 – 19.00), în Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci, locul unde “Zeiței de la Montreal” i-a fost șlefuit imensul talent.

Toate premiile care constau în echipament sportiv dedicat sunt oferite de Nadia Comăneci, în nume propriu. Asta pe lângă premiile în bani și jucăriile care sunt oferite de Fundația “Nadia Comăneci” și de CSM Onești.

De altfel, Nadia Comăneci se implică tot mai mult în sprijinirea gimnasticii oneștene. Astfel, pe lângă premiile trimise special din SUA pentru a le fi oferite celor mai bune dintre micuțele sportive care vor concura vineri la Onești, direct din Oklahoma a fost livrat un set complet de echipament de concurs special pentru gimnastele de la CSM Onești.

Costumele, în nuanțe de roz, roz-lila și albastru, sunt personalizate și o înfățișează pe Nadia în poziția de acum celebră de la finalul exercițiului la sol de la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, notat cu 10, și inscripția, scrisă pe vertical, “PERFECT 10” (vezi foto 2).

Clubul CSM Onești a pregătit și el o surpriză. Directorul Ingrid Istrate a reușit să recupereze o mare parte din trofeele din casa regretatei Maria Simionescu, decedată în 2012, iar acestea vor fi expuse într-o vitrină alături de câteva din trofeele care i-au aparținut fostului președinte al FR de Gimnastică, Nicolae Vieru, mort și el în urmă cu doi ani.

Pe lângă faptul că a fost o mare antrenoare și arbitră de gimnastică română și vicepreședinte a FRG, Maria Simionescu este fondatoarea Liceului de Cultură Generală cu Program Special de Gimnastică din Onești, astăzi denumit Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”.

În vitrină se va mai afla un trofeu, poate cel mai important dintre toate, este vorba despre trofeul primit de Nadia Comăneci din partea Federației Internaționale de Gimnastică după cel de-al treilea titlu european câștigat consecutiv la individual compus (Skien 1975, Praga 1977, Copenhaga 1979).

O noutate absolută la concursul de la Onești: micuțele gimnaste vor concura la un al cincilea aparat – chingile. Acesta are menirea de a ajuta gimnastele să-și creeze deprinderile necesare pentru a performa la paralele – aparat la care gimnastele romance au fost mai mereu deficitare. Pentru concursul la paralele și cel de la chingi se va oferi o notă comună.

Intrarea în sala de concurs este liberă.