Acasă National / Externe Zeci de percheziții în București și în 15 județe, inclusiv Bacău, după...

Zeci de percheziții în București și în 15 județe, inclusiv Bacău, după incidentele violente de la protestul ciobanilor

 

Polițiștii desfășoară, marți, 22 septembrie 2026, 29 de percheziții domiciliare în București și în 15 județe, printre care și Bacău, în dosarul penal deschis după incidentele violente produse la protestul ciobanilor din 15 septembrie, în zona Pieței Victoriei din Capitală. În cadrul acțiunii sunt puse în aplicare și 30 de mandate de aducere.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul de Investigaţii Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti fac marţi 29 de percheziţii în Bucureşti şi în 15 judeţe, în legătură cu incidentele violente care au avut loc în zona Pieţei Victoriei din Capitală, în contextul protestului ciobanilor. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se desfăşoară cercetări vizând infracţiunile de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe, faţă de 40 de persoane, pentru 10 dintre acestea fiind impuse măsuri preventive, relatează observatornews.ro.

”Astăzi, 22 septembrie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul de Investigaţii Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 29 de mandate de percheziţie domiciliară şi 30 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Prahova, Sălaj, Timiş şi Vaslui. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe, faţă de 40 de persoane, dintre care, faţă de 10 inculpaţi, au fost dispuse anterior măsuri preventive”, transmite Poliţia Capitalei.

Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului ciobanilor, desfăşurat la data de 15 septembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Anchetatorii susţin că, în urma verificărilor şi a analizării imaginilor video, au fost identificate și alte persoane care ar fi fost implicate în incidentele violente.

”În fapt, la data de 15 septembrie 2026, în contextul protestului desfăşurat în Piaţa Victoriei, o parte dintre participanţi ar fi exercitat acte de violenţă şi ar fi proferat ameninţări la adresa jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice şi obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanţii violenţi în direcţia efectivelor de jandarmi”, relatează anchetatorii.

Potrivit Poliției Capitalei, unii dintre manifestanți ar fi lovit cu pumnii, picioarele și cu bâte mai mulți jandarmi aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În același dosar sunt investigate și agresiunile asupra ”a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la faţa locului în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

În timpul manifestației, anchetatorii susțin că mai mulți protestatari au provocat distrugeri unei autospeciale, precum și altor bunuri aparținând Jandarmeriei. Cercetările urmăresc stabilirea participației fiecărei persoane și administrarea probelor în dosarul penal.

”În vederea administrării materialului probator şi documentării activităţii infracţionale, astăzi sunt puse în executare 29 de mandate de percheziţie domiciliară şi 30 de mandate de aducere”, precizează sursa citată.

Acțiunea de marți se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din mai multe inspectorate județene, inclusiv Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. ”Acţiunea are loc cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Prahova, Sălaj, Timiş şi Vaslui, precum şi de sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.”

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciului de Investigaţii Criminale Central. În dosar sunt vizate, în total, 40 de persoane, iar pentru 10 inculpați au fost dispuse anterior măsuri preventive. (foto: captură video)