Mediul rural poate fi locul ideal dacă vrei să începi o afacere pe cont propriu, iar în Onești avem numeroase exemple de business-uri de succes care au plecat de la țară, fie de la Bârsănești, fie de la Bogdănești ori de la Cașin.

O afacere în domeniul zootehniei poate fi considerată o oportunitate întrucât, spun specialiștii, are nevoie de un minim de investiții, pentru achiziția de animale și a unui teren corespunzător. Iar când poți prelua o fermă construită de-a gata, să zicem ca să crești bovine, elimini din start multe bătăi de cap care țin de construirea și amenajarea grajdului după standardele europene.

Tot specialiștii spun că vacile Angus, recunoscute pentru calitatea cărnii, se cresc foarte ușor, neavând nevoie de o preocupare specială. „Este o rasă mai primitivă, dar excepţională. Un tăuraş poate ajunge la peste 500 kg într-un an. Vițelul suge 5-6 luni tot laptele, apoi se înțarcă natural. La export, carnea este de aproape opt ori mai scumpă decât carnea din România, dar și mult mai apreciată de străini pentru gustul deosebit”, spun aceiași specialiști.

O fermă de lângă Onești se poate închiria cu totul, și anume 22.000 mp și o suprafață construită de 2.500 mp ce constă în: 3 hale de 700 mp, 1 hală de 400 mp, fânărie de 700 mp, celulă de siloz de 1.000 mp.
Proprietatea este prevăzută cu drum betonat, gard, alei, curent electric trifazic, apă, 4 camere de locuit, baie și bucătărie.

Ideală pentru a dezvolta o afacere în domeniul creșterii bovinelor, ferma de lângă Onești ce tocmai a fost propusă spre închiriere (atenție, integral sau separat, în funcție de planul de afaceri al chiriașului) poate stârni însă interesul mai multor categorii de oameni cu inițiativă, ce doresc să dețină și să dezvolte propriu business. Așa cum hale mai vechi din zona Oneștiului găzduiesc astăzi fabrici moderne (Autoliv, Smart Wood), și această fermă poate fi privită ca o oportunitate de către cei cu deschideri largi, care pot face reconversia într-un spațiu de producție sau de depozitare.

MAI MULTE DETALII LA TELEFON: 0740 20 13 13