Oneștiul a avut noroc cu podul peste râul Trotuș, care a fost reabilitat recent. Un pod situat pe un drum județean s-a prăbușit sâmbătă seara, în județul Vrancea. Potrivit polițiștilor, nu au fost persoane rănite.

Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii s-au sesizat sâmbătă seara cu privire la faptul că pe DJ 204 D una dintre extremitățile podului peste râul Putna, care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, s-a prăbușit. Nu sunt persoane rănite sau izolate, notează observatornews.ro.

„Accesul în satul Vadu Roșca este posibil pe o altă rută alternativă, prin comuna Suraia”, au transmis polițiștii.

Podul a cedat la unul dintre capete, seara trecută, puţin după ora 19:00. Din fericire nicio maşină şi niciun pieton nu treceau prin zonă la acea vreme.

Cătălin Toma, CJ Vrancea: Este un eveniment total nefericit. Părerea mea este că este inacceptabil să se întâmple acest lucru. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea va sosi la faţa locului astăzi. O echipă tehnică va inspecta lucrările efectuate până acum şi va stabili dacă acestea au contribuit la căderea podului.

Cătălin Toma, CJ Vrancea: Se observă că apa a fost deviată şi o cantitate mare a bătut acolo sau a mers spre zona aceea, fapt care a dus, bănuiesc, la surparea primului segment. (foto: imagine ilustrativă)