Administrația publică locală face un pas înapoi în disputa cu o parte a cetățenilor privind plata taxei de salubrizare, în sensul că persoanele care probează lipsa de la domiciliu nu mai sunt nevoite să plătească acest bir.

Pe 21 decembrie 2020, când au fost stabilite cuantumurile taxelor și impozitelor locale și a unor taxe speciale pe anul 2021, consilierii locali au aprobat de asemenea ca taxa de salubrizare să fie aplicată începând din acest an inclusiv oneștenilor plecați în străinătate sau care locuiesc în alte orașe (detalii AICI).

Această hotărâre fusese luată pentru a acoperi o parte din datoria față de Romprest, acumulată în ultimii ani și rezultată din diferența dintre facturile emise de operatorul de salubritate în contul gunoiului colectat de pe raza orașului și sumele încasate de la populație, mult mai mici.

Decizia a scandalizat multă lume, care s-a considerat nedreptățită.

Din calculul autorităților locale, în Onești ar fi în prezent circa 7.000 de locuințe nelocuite, pentru care ar fi trebuit, în baza HCL nr. 244/21.12.2020 să se perceapă plata taxei de salubrizare pentru o persoană.

Până la urmă, se pare că municipalitatea va reveni asupra acestei decizii, în sensul că persoanele care dețin imobile în Onești însă nu locuiesc în ele și pot face dovada că au rezidența în altă țară sau în altă localitate vor fi scutite de plata taxei de salubrizare pentru o persoană.

Potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Onești de miercuri, 24 februarie, prin excepție de la prevederile alineatului care face referire la această taxă, “NU SE IMPUN DIN OFICIU persoanele fizice care probează lipsa de la domiciliu, prezentând toate documentele justificative după cum urmează:

  1. viza de rezidență sau de flotant după caz
  2. contracte de muncă sau prestări-servicii valabile pentru perioada în discuție, din care să rezulte desfășurarea de activități în altă țară/localitate
  3. contracte de închiriere a unei unități locative în altă localitate decât localitatea de domiciliu sau de reședință
  4. o adeverință de la asociația de proprietari prin care să se confirme faptul că la imobilul proprietate la care solicită neimpunerea taxei de salubrizare, nu a locuit în anul respectiv nicio persoană”

În respectivul proiect de hotărâre, care va fi supus aprobării în ședința CL de Ziua Îndrăgostiților, se mai menționează faptul că documentele enumerate mai sus trebuie depuse la începutul fiecărui an calendaristic.

Mulți oneșteni care lucrează și au rezidența în străinătate probabil că nu vor întreprinde niciun demers pentru a beneficia de scutirea plății taxei de salubrizare, dacă acest proiect va obține votul consilierilor, mai ales că în cazul lor, se specifică clar, este nevoie ca documentele prezentate să fie traduse în limba română și legalizate.

“E mai mare balamucul să obțin toate documentele astea, care mai trebuie și traduse și autentificate pe deasupra! O să dau 120 de lei pe an și am terminat bâlciul”, a spus un tânăr, care lucrează în Londra, ca mulți alți oneșteni de altfel.

Valoarea taxei de salubrizare este anul acesta de 10,93 lei, cu 43 de bani mai mult decât au plătit oneștenii gunoiul pentru o persoană în 2020. (foto: arhivă)