Dintre cele 18 fântâni și izvoare care se găsesc pe raza municipiului Onești, doar trei (3) au apă bună de băut, iar în cazul altor cinci (5) apa nu este bună de băut pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, a evidențiat cel mai recent control efectuat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău.
Controlul Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău a fost efectuat pe durata a trei luni (martie, aprilie și mai), după cum indică buletinele de analiză întocmite cu această ocazie.
Testarea apei potabile este necesară, în special pentru zonele unde ea vine din pân
za freatică direct pentru consum. Chiar și fiartă sau filtrată prin diverse procedee, apa extrasă din puțuri, fântâni sau alte surse poate fi în continuare periculoasă, în special pentru consumul bebelușilor și copiilor mici.
Singurele trei surse de apă din Onești care respectă întru totul caracteristicile fizico-chimice și bacteriologice sunt: fântâna de pe Strada Spicului (cartierul Buhoci), izvorul captat de pe Strada Pieței și izvorul captat de pe Calea Adjudului (“La Pește”).
Una dintre sursele de apă de unde oneștenii se aprovizzionează constant – este vorba despre izvorul captat de pe Strada Calea Scutarului (la ieșirea din oraș către comuna Cașin), nu respectă indicii fizico-chimici iar APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT!
Alăturat aveți lista cu toate sursele de apă din Onești care respectă sau nu caracteristicile, și inscripționările în cazul fiecăreia dintre ele, dacă apa este sau nu bună de băut.