(P) 

Inspectorul de penitenciare Mihai Gosav, din Onești, a obținut un rezultat absolut remarcabil în cadrul ediției a VI-a a Jocurilor latino-americane ale polițiștilor și pompierilor, care s-a desfășurat în Panama și la care au participat peste 2.500 de sportivi din toată lumea.

În proba de judo, în cadrul categoriei 100 kg, Mihai Gosav a reușit performanța de a câștiga marele trofeu, după ce s-a impus în finală în fața unui sportiv din țara gazdă a competiției.

Totodată, Mihai Gosav a mai izbutit să ocupe și un loc 2, tot la 100 kg, în competiția de jiu-jitsu.

Oneșteanul Mihai Gosav, care în prezent este profesor în cadrul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna, este un obișnuit al podiumurilor de premiere.

În mai anul trecut, la ultima sa competiție în calitate de polițist – oneșteanul a fost agent șef principal în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău până în momentul în care a promovat concursul ce i-a dat dreptul să treacă în corpul ofițerilor la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna – Mihai Gosav a câștigat medalia de argint la Campionatele Naționale de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

România a fost reprezentată la Jocurile latino-americane ale polițiștilor și pompierilor, din Panama, de doar doi sportive: Mihai Gosav, la judo, și de Daniel Lazăr, agent de poliție al IPJ Arad, tot la judo.

În cadrul Jocurilor au fost organizate concursuri la mai multe discipline, printre care fotbal, volei, baschet, tir, box, judo, jiu-jitsu, lupte, etc. (sursa foto: desteptarea.ro)

Comenteaza aici