(P) .

Horia Nicolcea a obținut media 10 la Bacalaureat, iar acum privește cu mare încredere spre viitor, mai ales că din toamnă va începe studiile la matematică în cadrul prestigioasei University of Oxford. Într-o scurtă mărturisire făcută pentru a Colegiului Național “Dimitrie Cantemir” Onești, Horia Nicolcea dezvăluie care sunt domeniile în care visează să lucreze când “va fi mare”.

„Când mă gândesc cu nostalgie la timpul petrecut în liceu, simt că, alături de părinți, profesori și prieteni, am evoluat în egală măsură în planul academic și în cel uman, că sunt acum cu un pas mai aproape de imaginea omului care aspir să devin. E o perioadă în care am muncit pentru ca pasiunea pentru matematică să se materializeze în rezultate concrete, o perioadă pe care acum nu o mai cuantific prin ani și semestre, ci prin prieteniile legate și experiențele trăite, ce vor rămâne întotdeauna o parte importantă a întregului meu sufletesc. Deși, ca elevi, nu am am avut poate parte de finalul pe care ni-l doream, sunt convins că toți colegii mei privesc cu optimism către viitorul plin de oportunități care ne așteaptă. În ceea ce mă privește, urmează să studiez matematica la Universitatea Oxford începând cu aceasta toamnă. Pentru viitor, îmi propun să obțin Doctoratul în Matematică și mai apoi să activez în domeniul bancar sau în cercetare”, a spus Horia.