Soția agresorului de la Onești, care a omorât cu cuțitul doi muncitori pe care i-a sechestrat într-un apartament, a fost arestată marți. Judecătoria Onești a decis arestarea preventivă a soției agresorului, pentru complicitate la lipsire de libertate, informează Digi24.

Decizia Judecătoriei Oneşti poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bacău.

Comisarul şef Anton Cristian Gheorghe, directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a declarat marţi că soţia agresorului l-a încurajat în permanenţă în demersul său.

“Soţia lui i-a transmis că face bine ceea ce face. (…) Ea stătea deasupra apartamentului în care avea loc incidentul. Era la nişte prieteni, în mod constant, mai ales soţia mergea acolo”, a precizat acesta.

Femeia fusese reținută după ce anchetatorii au stabilit că, în timpul evenimentului de luni, ea se afla la etajul 4 al aceleiași clădiri, cu un etaj mai sus față de apartamentul groazei. Polițiștii au găsit în geanta ei mai multe coliere din plastic. (foto: captură video Acum TV)