La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii municipiului Oneşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Din primele verificări a rezultat faptul că un tânăr de 27 ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 118, pe direcţia Sănduleni-Moineşti, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, faţă de autoturismul condus de un localnic de 22 ani, care redusese viteza pentru a vira la stânga, a intrat în coliziune spate cu acesta, oprindu-se într-un podeţ situat pe partea dreaptă a sensului său de mers.

În urma evenimentului rutier, trei persoane au fost transportate la spital, respectiv conducătorul autoturismului lovit, un tânăr de 22 ani, o femeie de 31 de ani, din comuna Ardeoani şi un tânăr de 28 ani, din judeţul Suceava, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 27 ani.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (sursa: IPJ Bacău; foto: arhivă)