UPDATE – 22.35: Potrivit informării Delgaz Grid, începând cu ora 19.47 la nivelul județului Bacău nu mai sunt consumatori nealimentați cu energie electrică.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit unei informări ISU Bacău, la ora 18.00 nu mai puțin de 3.639 de gospodării din 11 localități au rămas fără energie electrică, după ce o linie electrică și 41 de posturi de transformare a cedat, din cauza vijeliei.

Cele 11 localități rămase fără curent electric sunt: Urechești, Cornățel, Coțofănești, Căiuți, Bâlca, Popeni, Blidari, Borșani, Lunca Dochiei, Almaș.

La această oră acționează o echipă de la DelGaz Grid pentru identificarea, izolarea defecțiunii și realimentarea consumatorilor.