(P)

Propuneri șocante în Masterplanul regional de servicii de sănătate al regiunii Nord-Est, cele mai afectate urmând a fi spitalele din Onești, Comănești și din Buhuși. Potrivit draftului pregătit de Ministerul Sănătății, care urmează a fi supus dezbaterii la Iași, la sfârșitul acestei luni, spitalul din Onești ar trebui să-și reducă capacitate, în vreme ce unitățile spitalicești din Comănești și din Buhuși ar urma să fie închise de tot.

“Viziunea este ca serviciile de spitalizare să abordeze în mod eficient cazurile complexe și acute și să transfere celelalte cazuri la asistență primară, ambulatorie și pe termen lung/recuperare, după caz. Rețeaua de spitale din regiune va fi raționalizată și reconfigurată pentru a asigura eficiența și utilizarea optimă a serviciilor”, se arată în documentul care a intrat în posesia jurnaliștilor de la zdbc.ro.

“Astfel, se are în vedere înființarea spitalului regional la Iași, care va prelua cazurile mai complexe, spitalele județene vor deveni „hub-uri regionale”de servicii, iar o parte din spitalele municipale și orășenești vor dispărea sau vor fi transformate în ambulatorii”, scrie sursa citată.

Decisivă în acest sens ar putea fi întâlnirea de la sfârșitul lunii în curs, de la Iași, când conducerile unităților spitalicești vizate (de la Onești, unde se are în vedere o reducere a numărului de paturi, de la Comănești și Buhuși – care ar urma să fie închise, vor avea ocazia să prezinte un raport complex prin care să demonstreze că o astfel de măsură nu reprezintă cea mai bună soluție de rentabilizare a spitalelor în folosul pacienților.

Potrivit unor surse UNU pe Trotuș, spitalul din Onești ar putea rămâne totuși cu numărul de paturi existent în prezent, în condițiile în care unitatea medicală deservește peste 150.000 de oameni de pe Valea Trotușului.

Comenteaza aici