Adăpostul de câini fără stăpân de la Onești, de la care s-au iscat până acum numeroase conflicte între administrația publică locală și reprezentanții mai multor ONG-uri pentru protecția animalelor, ar putea ajunge în administrarea uneia sau a mai multor asociații ce au ca scop îngrijirea animalelor fără stăpân.

Propunerea a fost făcută de primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, la ultima ședință a Consiliului Local Onești.

Edilul-șef al Oneștiului a spus că “la adăpostul de câini avem cheltuieli foarte mari, pentru că noi nu eutanasiem maidanezii pe care îi capturăm de pe străzi. Sunt cheltuieli uriașe, iar acești bani i-am putea direcționa către alte capitole bugetare, i-am putea folosi în investiții la spitale ori în școli.

Cred că n-ar fi rău să facem o propunere pentru a da adăpostul în administrare unui ONG. Să vedem dacă există această deschidere, să preia cineva adăpostul de câini, dar fără a avea vreun sprijin de la Consiliul Local. Deși mi-e teamă că numărul câinilor fără stăpân de pe străzile Oneștiului ar putea crește.   

Adăpostul de câini fără stăpân de la Onești se află în prezent în administrarea SC DPP SA, societate ce are ca acționar unic Consiliul Local Onești.

De-a lungul timpului, între administrația publică locală și reprezentanții ONG-urilor care militează pentru protecția animalelor au existat numeroase scandaluri, primii fiind acuzați de cei din urmă de rele tratamente aplicate maidanezilor din adăpostul de la Onești.