RESTRICȚII la APĂ impuse de unele PRIMĂRII din județ, din cauza secetei! “Avem rugămintea ca în perioada următoare să folosiți apa doar pentru consum și uz casnic”

0
1650

Din cauza lipsei de precipitații și a temperaturilor ridicate din ultimele luni, la nivelul județului Bacău au început să apară primele probleme legate de furnizarea apei potabile, unele primării avertizând deja locuitorii în acest sens, după cum informează zdbc.ro.

„Avem rugămintea ca în perioada următoare să folosiți apa doar pentru consum  și uz casnic. Folosirea apei pentru irigarea grădinilor sau gazonului duce la imposibilitatea asigurării apei pentru zonele mai înalte ale comunei”, se arată într-o postare pe pagina oficială a Primăriei Măgura.

Sursa citată precizează că un asemenea anunț au mai primit și locuitorii din Hemeiuș.

“Este imperios necesar ca oamenii să înțeleagă că apa trebuie consumată pentru ei, personal. Nu tratăm apa pentru ca ea să fie folosită la udat gazonul”, a spus Nina Chiper, directorul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), pentru zdbc.ro.