Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti au acţionat în mediul urban şi rural pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

În perioada 07-09 decembrie a.c., poliţiştii oneşteni au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor din municipiu şi comunele arondate Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti prin prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite, a respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a altor fapte antisociale care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

Astfel, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat verificări la 24 de unități economice. De asemenea, au fost verificate peste 250 de vehicule şi legitimate 360 de persoane.

Poliţiştii au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale în valoare de 63.320 de lei, dintre care: 22 de sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, 12 sancțiuni contravenționale la Legea 12 din 1990 pentru efectuarea unor acte de comerț ilicit, 7 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 984 din 2005 pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare, 101 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 3.300 de lei şi s-au reținut 6 permise de conducere.

Sursa: IPJ Bacău