(P) .

În contextul noilor prevederi legislative stabilite pentru prevenirea și gestionarea infecțiilor cu noul tip de coronavirus, la nivelul serviciilor publice comunitare regim premise de conducere și pașapoarte s-au stabilit noi măsuri.
Astfel, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, începând cu data de 02.06.2020, a fost reluată activitatea de examinare la proba practică în examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Începând cu data de 15.06.2020, vor fi reluate:

  • activitatea de examinare la proba teoretică a examenului de obținere a permisului de conducere;
  • activitatea de programare/reprogramare proba practică;
  • reprogramarea pentru susținerea/resusținerea probei teoretice şi înregistrarea dosarelor de examinare.

Toate solicitările de programare/reprogramare pentru proba practică, reprogramare pentru susținerea/resusținerea probei teoretice şi înregistrarea dosarelor de examinare se vor efectua doar în baza programării online, utilizându-se ghișeul de programare online ,,Înregistrare dosare examinare’’.

Începând cu data de 02.06.2020, programul de lucru cu publicul se va desfăşura astfel:

  • la ghişee: luni – vineri, în intervalul 08.30 – 16.30; iar în ziua de miercuri, programul se va prelungi între orele 08.30 – 18.30;
  • la sala „examinare proba teoretică”: luni-vineri în intervalul 08.30-15.30;
  • la examinare pentru proba practică: luni-vineri în intervalul 08.30-16.30 (în locurile de plecare din mun. Bacău, mun. Oneşti şi mun. Moineşti);
  • eliberare plăci şi documente de înmatriculare: luni-vineri între orele 12.00-12.30 şi 16.00-16.30.

La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, cererile de pașapoarte simple electronice/pașapoarte simple temporare se depun,exclusiv, numai în baza programărilor on-line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.

Pentru solicitanții aflați în imposibilitatea efectuării unor programări on-line, la nivelul serviciului, se va efectua o analiză strictă cu privire la posibilitatea preluării cererilor acestora, în intervalele de timp nerezervate, prin portalul www.epasapoarte.ro.
Începând cu data de 09.06.2020, programul de lucru cu publicul va fi stabilit dupa cum urmează: luni – vineri 08:30 -16:30, iar în fiecare miercuri 08:30-18:30.
Preluarea cererilor de paşapoarte se face la ghișeele nr. 2, nr. 3, nr. 4, în cadrul programului normal de lucru, fără efectuarea unor ore suplimentare, cu intervale de programare la fiecare 10 minute, cu estimarea unei capacităţi de preluare 48 cereri/zi/staţie de lucru. Dacă situația o va impune, se vor deschide şi celelalte 2 ghişee de lucru cu publicul.
Se menţine măsura suspendării activității de la punctul de lucru mobil Onești.
Accesul solicitanților sau, după caz, al reprezentanților legali în locațiile serviciilor publice comunitare de pașapoarte în vederea depunerii cererii de eliberare a pașaportului este permis în baza programării on-line și a documentului de identitate, prezentat în original.
Intensificarea demersurilor de conștientizare a cetățenilor cu privire la posibilitatea optării pentru ridicarea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat.
În vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2, vor fi respectate următoarele măsuri de protecție:

  • utilizarea măștilor de protecție;
  • dezinfectarea mâinilor şi a echipamentelor utilizate;
  • realizarea unui control riguros al accesului cetățenilor în spațiile utilizate pentru relația cu publicul, concomitent cu respectarea măsurilor de distanțare fizică de cel putin 1,5 m;
  • dezinfectarea periodică a spațiilor de lucru;
  • aerisirea spaţiilor de lucru;
  • verificarea temperaturii corporale. (sursa: comunicat de presă; foto: desteptarea.ro)