Primarul Oneștiului ACUZĂ autoritățile județene și centrale că, în lupta cu COVID-19, “NE-AU LĂSAT SINGURI!”

0
3006

Într-o postare pe Facebook, primarul Municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, susține că Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” Oneşti nu a primit nici până astăzi ajutorul promis de către Ministerul Sănătății și Guvernul României, în momentul în care s-a stabilit ca instituția medicală să devină spital suport COVID.

“Majoritatea echipamentelor folosite la această dată pentru combaterea infecţiei au fost achiziţionate fie cu fonduri de la bugetul local, de la consiliul județean și din donaţii de la cetăţeni, voluntari şi agenţi economici!!”, subliniază Gnatiuc.

TEXTUL INTEGRAL AL MESAJULUI TRANSMIS DE PRIMARUL ONEȘTIULUI, PE FACEBOOK

Deşi Primăria Municipiului Oneşti şi Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” Oneşti au solicitat în repetate rânduri DSP , Prefecturii , Ministerului Sănătăţii și Guvernului României (PNL), dotarea instituţiei medicale conform noii destinaţii de spital suport Covid, majoritatea echipamentelor folosite la această dată pentru combaterea infecţiei au fost achiziţionate fie cu fonduri de la bugetul local, de la consiliul județean și din donaţii de la cetăţeni, voluntari şi agenţi economici!!

Astăzi am fost la Spitalul Municipal pentru a mă informa asupra stadiului lucrărilor de instalare a aparatului Real Time PCR achiziţionat cu sprijinul donatorilor şi al Primăriei Oneşti.

Personalul de specialitate a început asamblarea extractorului, amplificatorului, hotei PCR, centrifugii şi vortexului, componentele acestui laborator de biologie moleculară care va permite testarea în masă pentru COVID-19. Dată fiind complexitatea echipamentului, operaționalizare sa – inclusiv realizarea testelor de probă – va putea fi făcută  cel mai probabil de săptămâna viitoare.

Pe de altă parte, al doilea aparat ajuns, tot datorită donaţiilor, în dotarea spitalului municipal, Analizorul Automat de Chemiluminiscenţă iFlash 1800-A care face determinarea cantitativă a anticorpilor IgM şi IgG Sars-Cov-2, va începe de mâine efectuarea testelor.

Mai exact, acest dispozitiv poate determina prezența cantitativă a anticorpilor IgG Sars-Cov-2, ceea ce indică faptul că pacientul a trecut prin boală, în timp ce prezența în număr mare a anticorpilor IgM Sars-Cov-2 indică faptul că pacientul este infectat la momentul testării.

De asemenea, pe lângă bolile infecţioase, acest aparat poate analiza printre altele, parametri pentru Afecţiuni endocrine şi tiroidiene, Fertilitate, Markeri tumorali, Markeri cardiaci, Afecţiuni renale, Fibroză hepatică sau Alergeni.

Felicit încă odată pe absolut toţi aceia care au iniţiat şi participat la campania de strângere de fonduri şi s-au ocupat de achiziţionarea acestor dispozitive medicale, Primăria şi Consiliul Local, simpli cetăţeni, oameni de afaceri sau firme  şi mulţumesc personalului medical efortul şi dăruirea de care dau dovadă în această perioadă dificilă!!! (sursa foto:facebook.com/PrimarOnesti)