(P)    

Doar în opt județe, firmele cu cele mai prospere afaceri au capital majoritar românesc. În rest cele mai multe companii care au avut, în 2018, cele mai mari afaceri din județele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini, reiese dintr-o analiză realizată de economica.net.

Printre cele doar 8 firme cu capital majoritar autohton care au făcut cei mai mulți bani în județele în care sunt înregistrate se numără și Dedeman Bacău. Iar una, este vorba despre Oltchim, care conduce topul în județul Vâlcea, are legături strânse cu Oneștiul, după ce a fost achiziționată de Chimcomplex SA Borzești.

Celelalte șase județe în care românii fac cei mai mulți bani, în afară de Bacău (Dedeman) și Vâlcea (Oltchim) sunt: Harghita (Romaqua Group), Sibiu (Romgaz), Mehedinți (Combinatul de Celuloză și Hârtie SA), Gorj (Complexul Energetic Oltenia), Vrancea (Vrancart – unul dintre cei mai mari producători de hârtie igienică, carton ondulat și ambalaje de carton din România) și Vaslui (Platagro Com SRL), mai scrie sursa citată, care se bazează pe datele comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Majoritatea firmelor care au cele mai prospere afaceri în județele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini, nouă dintre ele activând în industria auto: Daimler (Alba), Takata (Arad), Dacia (Argeș), Leoni (Bistrița Năsăud), Autoliv (Brașov), Bordnetze (Caraș Severin), Ford (Dolj), Sews (Hunedoara), Deplhi (Iași), TRW Airbag Systems (Neamț).

Dedeman, care tocmai a deschis noul magazin de la Onești, este cel mai mare lanț de magazine de bricolaj din România, cu afaceri nete de 7,22 miliarde de lei, în 2018, cu 14% mai mult decât în 2017.

În 2018, compania controlată de frații Adrian și Dragoș Pavăl a avut profit net de peste 1 miliard de lei.

Articolul integral AICI

Comenteaza aici