Pesta porcină africană (PPA) a ajuns la Onești, fiind depistat într-o exploatație de suine din cartierul Slobozia, în programul de măsuri aprobat și impus în zonele de restricție pentru prevenirea răspândirii virusului fiind prevăzută și suspendarea activității în Oborul Săptămânal, de la ieșirea din oraș spre Bacău.

Pesta porcină africană le provoacă mari neplăceri comercianților care de regulă își desfășoară activitatea în târgurile, piețele și oboarele din județ.

După ce a fost confirmat în comuna Oituz, virusul peste porcine africane a ajuns și la Onești, iar oborul de la ieșirea din oraș spre Bacău a rămas închis ieri.

Pe lângă filtrele instituite în comuna Oituz, la Tg. Ocna și pe DN 11, în zona depozitului de materiale de construcții de la Belci, un polițist și un jandarm au fost postați, ieri dimineață, de la prima oră, la intrarea în oborul din Onești, cu o dispoziție cât se poate de clară: nimeni nu intră în târg!

Nu a fost interzis doar comerțul cu porci – acesta era oricum oprit de mai multă vreme – ci orice fel de activitate, aspect cu care nu toată lumea este de acord.

“Noi nu avem altă sursă de venit, trăim exclusiv din vânzarea de haine și încălțăminte în târguri. Ce o să facem acum, din ce o să ne mai câștigăm pâinea? Plus că riscăm să rămânem cu foarte multă marfă de sezon nevândută, că după ce se încălzește afară nu-ți mai cumpără nimeni paltoane, geci ori pulovere. Bani aruncați pe fereastră!”, s-a plâns unul dintre comercianții care venea cu marfă în oborul din Onești sâmbătă de sâmbătă.

Oborul din Onești, ca și cel din Oituz și din alte localități, va rămâne închis cel puțin 45 de zile, cât durează perioada de carantină instituită de autorități.

Tot autoritățile, în speță DSVSA (Direcția Santiar Veterinară și Protecția Alimentelor), au instituit și o zonă de protecție, care se compune dintr-o parte a localităţii Oneşti, pe o rază de 3 km în jurul exploataţiei infectate, şi cuprinde: Slobozia, cătunul Belci din municipiul Oneşti şi perimetrul cuprins între străzile Calea Bacăului, Calea Mărăşeşti monument DADA, gară, strada Avântului, cătunul Ciortea de Sus din localitatea Brătila, comuna Helegiu.