(P)  

Vămile din vestul țării sunt extrem de aglomerate în această perioadă, când sute de mii de români se întorc acasă. Românii care se întorc în țară sunt triați și escortați sub pază la centrele de carantină deschise cât mai aproape de localitățile în care își au domiciliul. Se formează convoaie de mașini, care sunt escortate de poliție și jandarmerie.

În această dimineață, în jurul orei 06.00, un astfel de convoi, format din 8 mașini mici, cu numere de înmatriculare de Italia, Germania și România, escortat de două echipaje de poliție, au ajuns la destinație, o pensiune de lângă Onești, unde vor rămâne în carantină în următoarele 14 zile.

Centrele de carantină din Onești și din împrejurimi sunt ocupate aproape de capacitatea maximă, fiind găzduite inclusiv persoane de etnie romă.

În momentul de față, în cele patru centre de carantină amenajate în Onești și în apropierea orașului sunt 99 de persoane, din Onești (doar câteva), Dofteana, Târgu Ocna și, cele mai multe, din municipiul Bacău. (foto: imagine ilustrativă)