Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău va testa în perioada următoare sistemul RO-ALERT, scopul acțiunii fiind îmbunătățirea aplicației, după un calendar stabilit.

Astăzi, joi, 18 iulie 2019, sistemul RO-ALERT va fi testat în Onești, locuitorii orașului urmând să primească mesaje de avertizare timp de două ore, în intervalul orar 10.00-12.00.

Testarea sistemului RO-ALERT, în trei paşi:

Configurează-ţi telefonul (informaţii accesând https://ro-alert.ro);

Află calendarul testărilor (în textul de mai jos);

Contribuie la îmbunătăţirea aplicaţiei (completând un formular on-line, urmând link-ul: http://bit.ly/30Cnhvt).

Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepționa următorul mesaj:
„TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție” .

CALENDARUL COMPLET AL ACȚIUNII DE TESTARE A SISTEMULUI RO-ALERT, LA NIVELU JUDEȚULUI BACĂU

– în data de 18.07.2019, în intervalul orar 10:00-12:00, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare în municipiul Onești.

– în data de 19.07.2019, în intervalul orar 10:00-12:00, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare către 3 UAT-uri situate la limita de judeţ, respectiv Ghimeș-Făget, Palanca şi Agăș.

– în data de 22.07.2019, în intervalul orar 10:00-12:00, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare, către 20 U.A.T.-uri din județul Bacău, respectiv: Gârleni, Hemeiuș, Blăgești, Mărgineni, Măgura, Strugari, Scorțeni, Sănduleni, Berești-Tazlău, Pârjol, Solonț, Ardeoani, Măgirești, Moinești, Poduri, Comănești, Berzunți, Nicolae Bălcescu, Faraoani, Livezi.

– în data de 23.07.2019, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare în intervalul 09:00-12:00, către o zonă de forma unui patrulater rezultat prin unirea punctelor de intersecţie a 3 localităţi, respectiv:

o Poduri, Comănești, Dărmănești;

o Răcăciuni, Helegiu, Gura Văii;

o Strugari, Măgura, Mărgineni;

o Pârjol, Solonț, Ardeoani;

– în data de 24.07.2019, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare în intervalul 09:00-12:00, către toate UAT-urile aflate la limita judeţului. Ulterior, tot în intervalul orar 09:00-12:00, se va transmite un mesaj către toate UAT-urile aflate într-un cerc cu raza de 5 km şi centrul poziţionat astfel încât cercul să nu se intersecteze cu aria în care s-a transmis mesajul anterior de avertizare.

– în data de 25.07.2019, IGSU va transmite către întreg teritoriul naţional, în intervalul orar 10.00-12.00, un mesaj de avertizare.

– în data de 26.07.2019, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare în intervalul 09:00 – 12:00, către toate UAT-urile din judeţ.

– în data de 29.07.2019, IGSU va transmite în intervalul orar 10:00 – 12:00, un mesaj de avertizare, către toate UAT-urile conţinute în geometria formată prin unirea punctelor aflate la intersecţia următoarelor judeţe:

o BC, CV şi VN

o HR, NT şi BC

Ulterior, în acelaşi interval de timp, IGSU va transmite un mesaj, către următoarele UAT-uri din judeţul Bacău: Filipești, Berești-Bistrița, Săucești, Dămienești, Roșiori, Lipova, Odobești, Negri, Prăjești, Buhoci, Ungureni, Filipeni, Izvorul Beheciului, Colonești, Plopana.

 

– în data de 30.07.2019, ISUJ Bacău va transmite mesaje de avertizare în intervalul 10.00-12.00, către toate UAT-urile din judeţ.