(FOTO) Terenurile de sport ale școlilor din ONEȘTI, năpădite de BURUIENI după interzicerea activităților fizice colective

0
2053

Închise de mai bine de o lună, laolaltă cu parcurile și locurile de joacă pentru copii – măsură luată pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus – terenurile de sport ale școlilor din Onești încep să fie năpădite de buruieni.

Terenurile de sport ale școlilor gimnaziale “Ghiță Mocanu” și “Numărul 1” din Onești au fost năpădite de buruieni, în condițiile în care orele de educație fizică nu s-au mai ținut odată cu suspendarea cursurilor școlare, iar activitățile sportive au fost interzise prin ordonanță militară (sunt permise doar activitățile fizice realizate în jurul domiciliului).

Smocurile de buruieni care au răsărit prin crăpăturile din asfalt crează o imagine dezolantă, a pustiu.

“Dacă vor fi menținute aceste restricții privind activitățile sportive și pe durata verii și nu se va putea ieși nici măcar la un amărât de fotbal în curtea școlii, probabil că în septembrie nici nu vom mai recunoaște terenurile astea. Să vedeți atunci ce trist o să arate!”, a comentat un amator de sport.

“Pe vremea mea, nici în vacanțele de vară nu se întâmpla să crească buruienile așa de mari. Tot timpul erau terenurile ocupate, se juca fotbal, baschet, handbal… Dar atunci nu era internet, la TV n-aveai ce vedea, toți copiii eram la joacă pe terenul din curtea școlii!”, a adăugat bărbatul.

Lucrătorii DPP – societatea de gospodărire a Oneștiului – desfășoară în aceste zile activități de întreținere a spațiilor verzi în mai multe zone din oraș și probabil că vor “cosmetiza” la un moment dat și terenurile de sport ale școlilor.

Poliția Română: „Activitățile sportive trebuie realizate în jurul domiciliului”

Cei care doresc să practice activități sportive în aer liber o pot face, conform Poliției, în jurul blocului, casei sau gospodăriei. Este interzisă însă alergarea în parcuri sau pe terenuri de sport.

„Activitățile fizice, sportive trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activitățile fizice colective.”