Viitorul Curița nu s-a întrebuințat decât atât cât a fost nevoie pentru a pleca cu toate punctele din deplasarea de la Dofteana. Echipa lui Costică Ene s-a impus, scor 5-1, în fața formației de pe locul 16.
În urma acestei victorii, Viitorul Curița s-a apropiat la numai trei puncte distanță de Gauss Bacău, liderul clasamentului la zi având însă un meci mai puțin disputat.
Gauss Bacău ar fi trebuit să primească vizita celor de la Voința Oituz, dar echipa oaspete nu a mai ajuns la meci. Asta după ce săptămâna trecută, contra celor de la Viitorul Curița, Voința Oituz a căutat să dea o replică cât mai puternică băieților lui Costică Ene. De altfel, Daniel Munteanu, fost campion cu Unirea Urziceni, care evoluează în prezent pentru Oituz, nu a prins finalul meciului cu Viitorul Curița pe teren, fiind eliminat de arbitrul întâlnirii.
Una peste alta, toată lumea așteaptă acum cu foarte mare interes meciurile rundei viitoare, în cadrul căreia se va disputa și derby-ul CSȘM Bacău – Gauss Bacău, de care depind în mare măsură speranțele la promovare ale celor de la Viitorul Curița. Dacă Gauss pierde în fața concitadinei CSȘM, atunci cresc șansele Curiței de a câștiga seria. În caz contrar, băieții lui Ene trebuie să aștepte o minune, în sensul ca Gauss să se încurce în altă parte, ceea ce este aproape imposibil dată fiind valoarea foarte scăzută a restului competitoarelor.