UPDATE – 10.17: Vicepresedintele CJ Bacău, Gelu Panfil, intervine în disputa de la distanță Ivance  – Neghină, printr-o postare pe Facebook: “

Mă bucur să văd că L. Neghină a descoperit, din a doua încercare, strada Industriilor din Onești pentru care, la primul mandat de primar, n-a reușit să miște niciun fir de praf, darămite să o modernizeze (deși solicitări în acest sens au fost suficiente).

Încă din decembrie 2020 – urmare a unei întâlniri cu companiile de pe platformă la care Neghină, deși invitat, n-a catadicsit să participe – Consiliul Județean Bacău lucrează la un proiect vizând modernizarea, în parteneriat cu municipalitatea Onești, a acestei artere rutiere vitale pentru antreprenorii și firmele ce-și desfășoară activitatea acolo.

Alături de președintele Valentin Ivancea, vom prezenta în curând acest acord de parteneriat, în forma care va fi propusă spre aprobare Consiliului Județean, urmând ca CJ să asigure cofinanțarea investiției într-un procent ce va fi stabilit de către aleșii județeni în urma dezbaterilor.

Schema cadru de ajutor de minimis aprobată cu unanimitate vineri, 26 februarie, în ședința CJ este o inițiativă prin care punem la dispoziția unităților administrativ-teritoriale din județ un instrument legal cu care acestea pot oferi agenților economici, sub forma generică de „ajutor de minimis”, scutiri la plata impozitului pe teren și reducerea impozitului pe clădiri.

Nu înțeleg frământările și agitația dlui. Neghină, cu atât mai mult cu cât schema de minimis a fost aprobată inclusiv de consilierii județeni din partidul său (PMP), iar activarea și utilizarea acestui instrument rămân atributul consiliilor locale ale respectivelor UAT-uri, nu o obligație trasată de CJ.

În viziunea actualei echipe de conducere a CJ, susținerea antreprenorilor băcăuani & oneșteni este o necesitate, mai ales având în vedere efectele negative ale pandemiei, nicidecum o „campanie electorală” cum foarte obtuz își imaginează Neghină. Campania a trecut, iar antreprenorii băcăuani și oneșteni au nevoie acum de sprijin, nu de postări pe Facebook.

Observ, cu regret, că Neghină n-a învățat nimic din experiența primului episod la Primăria Onești și că, în continuare, nu vede pădurea din cauza copacilor: în loc să propună proiecte și investiții care să asigure dezvoltarea durabilă a Oneștiului, în acord cu așteptările comunității locale, edilul caută cu orice preț să alimenteze conflicte inutile, pe teme artificial create.

Nu vreau să mă gândesc că toată această zarvă are ca substrat faptul că administrația Neghină e incapabilă să dezvolte orașul și, în loc de proiecte, avem pâine și circ. Și fumigene pe Facebook.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, au viziuni diferite privind sprijinirea antreprenorilor de pe platforma industrială Onești.

În urmă cu trei zile, președintele CJ Bacău anunța că “voi propune la ședința de vineri, 26 februarie, a Consiliului Județean aprobarea unor proiecte de hotărâre ce vin în sprijinul mediului de afaceri din Bacău, grav afectat de consecințele pandemiei Covid19.

Eu şi echipa mea de la CJ apreciem că soluția pentru ieşirea din criză nu este majorarea de taxe şi impozite, ci acordarea de facilități antreprenorilor băcăuani.

Pe cale de consecință, voi solicita CJ aprobarea unei scheme cadru de ajutor de minimis, ce are drept obiectiv susținerea capitalului local și a mediului antreprenorial din județul Bacău, prin reducerea impozitului pe clădiri, precum și scutirea de la plata impozitului pe teren.

Prin schema-cadru punem la dispoziția UAT-urilor interesate un instrument prin care acestea pot oferi agenților economici, sub forma generică de ajutor de minimis, scutirile și reducerile menționate. Este o pârghie prin care se facilitează crearea de noi locuri de muncă, concomitent cu atragerea de investiții în zone din județ precum platforma industriala Onești, pentru care CJ Bacău are pregătite și alte inițiative benefice.

Pe lângă acest proiect, doresc să vin în sprijinul administrațiilor locale din județ prin aprobarea unui acord de cooperare între CJ Bacău, UAT-uri și Poșta Română, cu scopul de a avea o colectare mai bună a impozitelor și taxelor locale & pentru simplicarea modalității de plată. Consider că o astfel de măsură, în timp de pandemie, duce la descongestionarea primăriilor și la diminuarea birocrației locale.”

Toate aceste inițiative al președintelui CJ Bacău, Valentin Ivancea, au fost aprobate prin votul consilierilor județeni, devenind hotărâri și stârnind reacția dură a primarului Oneștiului, Laurențiu Neghină, ce și-a exprimat dezacordul într-o postare pe Facebook: “În urmă cu 8 ani, imediat după ce am preluat funcția de primar al Municipiului Onești, mi-am îndreptat atenția, în mod deosebit, spre susținerea mediului de afaceri, acordând cu sprijinul Consiliului Local mai multe facilități fiscale.

Reamintesc dintre acestea: reducerea taxei de ocupare loc public, reducerea prețului închirieri de tarabe în piața agroalimentară, reducerea taxei de ocupare loc public în bazar, însă cred că cea mai importantă măsură a fost trecerea platformei industriale din zona A în zona D de impozitare.

Această bucurie nu a ținut foarte mult. Noua administrație locală, la propunerea primarului Nicolae Gnatiuc, a trecut platforma industrială din D în zona C, împovărând mediul de afaceri ce își desfășura activitatea in acea zonă cu noi biruri.

Astăzi, Consiliul Județean, dând dovadă de ipocrizie, dă o hotărâre prin care ne sfătuiește cum să ajutăm același mediu de afaceri, acordându-i “evident” facilitați fiscale.

Îl rog pe inițiator să dea exemplu de 20 de firme din cele peste 15.000 care își desfășoară activitatea pe raza județului Bacau, pe care le-a avut in vedere când a stabilit criteriile de acordare ale acelor facilitați, întrucât refuz să cred că acest HCJ ar putea fi discriminatoriu, a nu se înțelege “cu dedicație”.

PS: Îi sugerez domnului Valentin Ivancea, când mai intenționează să facă campanie electorală să o facă pe banii Consiliului Județean, nu pe banii oneștenilor.

Un exemplu ar fi preluarea și reabilitarea străzii Industriilor si a drumurilor de legătură dintre Onești și localitățile învecinate, că tot a promis în timpul campaniei electorale, susținere pentru mediul de afaceri oneștean.” (foto: facebook.com / Valentin Ivancea / Laurențiu Neghină)