Noi detalii cumplite ies la iveală în cazul Oneşti. Familia ar mai fi încercat, în trecut, să îşi facă dreptate cu forţa. Acum zece ani, soţia şi fiica criminalului ar fi sechestrat în acelaşi apartament, culmea tot un angajat de la combinatul chimic. Intervenţia este una eşuată în ochii tuturor, mai puţin ai poliţiei, care dă vina pe victimele care după cinci ore de captivitate au cedat şi au încercat să scape pe cont propriu. Pentru familiile celor doi bărbaţi ucişi, umilinţele nu se opresc aici, relatează observatornews.ro.
La două zile după dubla crimă înfiorătoare din Oneşti, criminalul a fost transferat la Spitalul Judeţean Bacău. Un privilegiu pe care victimele sale nu l-au avut: unul dintre bărbaţi a murit pe loc, cel de-al doilea la spital. Gheorghe Moroşan este păzit în permanenţă de poliţişti.
“Starea generală a pacientului este în ușoară agravare. E conștient, cooperant”, a declarat dr. Dumitru Vartic, de la ATI Onești.
Între timp, noi detalii ies la iveală. Puse cap la cap, construiesc portretul unei familii hotărâte să obţină răzbunare pentru o presupusă nedreptate.
Obsesia a început în 2010, relatează observatornews.ro, când locuinţa familiei a ajuns în proprietatea societăţii la care femeia a lucrat ca gestionară. Femeia a fost găsită vinovată pentru delapidare şi executată silit. Un an mai târziu, în acelaşi apartament din Oneşti, alt muncitor de la combinatul chimic a trăit clipe de groază. A fost sechestrat de soţia şi fiica lui Gheorghe Moroşan.
“Colegul a reuşit să scape. S-a dus la poliţie. A depus şi o plângere scrisă şi răspunsul a fost că nu avem ce să le facem. Toţi ştiau povestea asta. Toţi ştiau că s-a întâmplat şi atunci zece ani, dar au luat în derâdere”, a mărturisit Paul Iștoan, fratele uneia dintre victime, pentru sursa citată.
În 2018, la opt ani de când familia Moroşan a pierdut apartamentul, Gheorghe Moroşan postează un filmuleţ plin de ameninţări pe Facebook.
După 11 ani de frustrări, bărbatul trece la fapte. Sechestrează doi electricieni în apartament, îi leagă la mâini şi îi ameninţă cu un cuţit. Tot el sună la 112. Timp de cinci ore înjură, ţipă, ameninţă, flutură cuţitul de la un ostatic la altul, ca într-un final să îi ucidă.
Primele imagini din apartamentul groazei sunt mărturia unui carnagiu. Locuinţa pentru care s-a făcut moarte de om are trei camere. Prima victimă este ucisă în încercarea de a-şi salva viaţa pe balcon. Al doilea bărbat este ucis aproape de uşa de intrare a apartamentului. Ambii sunt executaţi în câteva minute. Secunde preţioase în care mascaţii s-au chinuit să dărâme uşa.
După intervenţia eşuată, umilinţele pentru victime continuă.
Fratele victimei de 36 de ani s-a trezit ieri cu un telefon în care a fost informat că îşi va primi fratele într-un sicriu sigilat pentru că avea COVID. Silviu a avut într-adevăr COVID. În urmă cu o lună.
Culmea, Silviu şi Dan nici nu ar fi trebuit să se afle în acel apartament. Un alt coleg a refuzat lucrarea.
Poliţiştii au audiat ieri mai mulţi martori, printre care şi vecina din apartamentul de deasupra celui în care a avut loc crima. Soţia criminalului a contestat măsura arestării preventive.











