Polițiștii locali din Bacău au identificat un bărbat în vârstă de 82 de ani, din comuna Orbeni, care avea asupra sa 200 de pachete de țigări netimbrate.

“În vederea combaterii comerțului ilicit cu țigări fără marcaje fiscale și documente de proveniență, poliţiştii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în zona unui hypermarket, l-au depistat pe numitul R.G. în vârstă de 82 ani, domiciliat în com. Orbeni, din Bacău care vroia să se se urce într-un taxi cu o sacoșă de rafie plină cu 200 de pachete de țigări netimbrate.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției Locale, în acest sens fiind întocmită documentația aferentă confiscării țigaretelor și înaintării acestora către lucrătorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 1 Suceava, pentru luarea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale a Municipiului Bacău.