Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă valabilă până miercuri dimineață. Vor fi ploi torenţiale, vijelii și grindină valabilă în cea mai mare parte a ţării, dar şi disconfort termic în regiunile sud-estice.

Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Potrivit meteorologilor ANM, în același interval, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33…36 de grade. (sursa: observatornews.ro; foto: imagine ilustrativă)