O femeie în vârstă de 77 de ani, din Onești, a  ajuns la Compartimentul Primiri – Urgențe (CPU) din cadrul spitalului din Onești, după ce a fost lovită de o mașină, în această dimineață (n.r. – joi, 17 ianuarie), în jurul orei 10.30, pe Calea Adjudului, în cartierul Borzești.

“Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un conducător auto, în vârstă de 57 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Calea Adjudului din localitate, pe direcția Onești – Adjud, a acroșat o femeie, în vârstă de 77 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transporată la spitalul din Onești pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent principal de poliție, Cătălina Crețu.