(P)

Până la urmă, fotbalul poate fi (și) o radiografie a societății. Naționala României a arătat aseară la fel ca și țara.

Depersonalizată, fără curaj, fără orizont, așteptând ceva, orice, la limita întâmplării, cu jucători care provin dintr-un mediu corupt și insalubru, unde ani de zile rezultatele se stabileau în birourile președinților și la sediile LPF și FRF.

Un fotbal din care Mircea Sandu va fi ținut minte drept omul care a trăit din generația de excepție a lui Hagi, Popescu și Petrescu, formată în sistemul centralizat de pe vremea comunismului, și care a decapitat Craiova pe altarul războiului său personal cu Mititelu.

Un fotbal în care catering-ul de la Irisa le-a îndesat pe gât tone de mici membrilor FRF la ședințele Adunărilor Generale, care s-au sucit și au votat “schimbarea” de abia când s-au prins de unde bătea vântul: dinspre Guvern și servicii.

Un fotbal în care Răzvan Burleanu, asemeni oricărui corporatist a cărui definiție o reprezintă perfect, a vorbit enorm și a făcut puțin spre deloc. Ăștia suntem, asta e România la scară mică: pierduți, fără busolă, fără direcție clară. Ce-o fi, o fi!

Dragoș Stoica jurnalist Digi Sport