La marginea Oneștiului, în zona industrială a orașului, printre mormane de gunoaie, reporterii UNU PE TROTUȘ au identificat mai multe deșeuri medicale, în principal recipiente de plastic care au conținut clorură de sodiu – soluție perfuzabilă ori bicarbonat de sodiu pentru dializă.

Totodată, printre tonele de gunoaie am mai identificat și câteva pungi de plastic care par a fi sonde urinare.

Deșeurile medicale zac abandonate într-o zonă prea puțin traficată din cauza drumului nu foarte ușor accesibil, dar unde, după cum ne putem da seama, se ajunge fără probleme dacă vrei să scapi de gunoaiele din ograda/instituția proprie fără prea multe bătăi de cap.

Locul în care au fost abandonate deșeurile medicale este aflat în direcția opusă rutei care duce către comuna Gura Văii, nu foarte departe însă, pe un mic deal unde se găsește și o clădire părăsită.

După cum se poate vedea din imaginile alăturate, vorbim despre zeci de pungi de clorură de sodiu – soluție perfuzabilă și de bicarbonat de sodiu pentru dializă, a căror sursă de proveniență ne este necunoscută în momentul de față.

Suntem curioși ce vor spune inspectorii de la Garda de Mediu, dar și autoritățile locale oneștene cu privire la acest caz.

“Soluția perfuzabilă de clorură de sodiu – în fapt apă cu sare, este un ser fiziologic, iar recipientele respective, dacă nu sunt însoțite de sânge sau de ace, nu sunt periculoase. Pe de altă parte, serul fiziologic se injectează în combinație cu ceva, trebuie cercetat cu atenție perimetrul, să nu fie și alte recipiente aruncate acolo, care să fi conținut substanțe periculoase. Recipientele de acest gen au un regim special de colectare după folosință, dacă sunt utilizate de unitățile sanitare. Dacă sunt luate de la farmacii de persoane fizice, acestea răspund ce fac cu ele după ce le folosesc. În ceea ce privește bicarbonatul de sodiu, cred că știe toată lumea că acesta se folosește și în bucătărie, la prăjituri”, ne-a declarat o sursă medicală.

Chiar dacă deșeurile medicale aruncate, în locul indicat, nu se știe încă de cine anume nu par să reprezinte un pericol imediat și imens pentru sănătatea populației, este evident că tot avem de-a face cu un focar de infecție.