Prefectul judeţului Bacău, Lucian Bogdănel, a anunţat, astăzi, că începând din data de 15 iunie a.c., candidații care vor susține proba practică pentru obținerea permisului de conducere auto vor avea posibilitatea de a opta pentru un al doilea punct de pornire pe traseu, pe lângă cel deja existent în vecinătatea stadionului municipal.

Astfel, cel de-al doilea punct de plecare în proba practică urmează să fie amenajat în parcarea Selgros Bacău (str. Prelungirea Bradului 135 B), în urma Acordului de colaborare încheiat – la 5 mai 2023 – între Instituția Prefectului – Județul Bacău şi Selgros Cash & Carry SRL România.

„Prin Acord, Selgros va pune la dispoziția Serviciului Regim Permise ṣi Înmatriculări 96 de locuri în parcarea magazinului, dotate cu toate utilitățile necesare în vederea bune desfăşurări a probei practice cu plecare din această locație.

Concret, candidații la proba practică vor fi organizați în două grupe, arondate celor două puncte de plecare, ei putând să opteze între una din cele două locații (stadion sau Selgros), examinările practice în mun. Bacău urmând să aibă loc în zilele de luni, marți şi vineri.

Obținem prin această măsură reducerea aglomerării în centrul mun. Bacău, precum şi o substanțială fluidizare a traficului în zona stadion, în zilele de examinare. Totodată, punctul de plecare din parcarea Selgros este protejat de intemperii, astfel încât candidații beneficiază de condiții optime pentru susținerea probei practice.

Comisia de siguranță rutieră a județului Bacău a fost constituită prin Ordinul Prefectului nr. 356 din 4 octombrie 2022, în cadrul întrunirilor acesteia explorându-se – în ultimele săptămâni – mai multe variante/opțiuni pentru stabilirea celui de-al doilea punct de plecare.

Precizez că, prin acordul menționat, Selgros pune la dispoziție cu titlu gratuit spațiul din parcarea de pe str. Prelungirea Bradului nr. 135B. Pe această cale mulțumesc reprezentanților companiei pentru disponibilitatea manifestată, precum şi colegilor din Instituția Prefectului care au sprijinit perfectarea acordului de colaborare”, a declarat prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel. (foto mare: imagine ilustrativă; foto mic: Facebook / Lucian Bogdănel)