Bursa locurilor de muncă de la Onești, care va avea loc vineri, 26 iulie, între orele 10.00-16.00, la Clubul Elevilor din incinta Liceului Tehnologic “Petru Poni”, va avea parte de un invitat special, pe lângă cei peste 50 de angajatori care au confirmat deja prezența, dintre care îi amintim pe Autoliv, Barlinek, Grup Șerban, Agricultorul, REWE România (care operează lanțurile de magazine Penny și Selgros), Prakticasa, Lux Artim, Hotel Trotuș, Smart Wood, Popas Poiana Sărată, etc. (detalii AICI).
Pe lângă toți angajatorii care și-au anunțat deja prezența, la bursa locurilor de muncă de la Onești va participa personal din cadrul Centrului Militar Județean Bacău cu un stand destinat promovării profesiei militare.
De altfel, pentru candidații care doresc un job în cadrul MApN, Centrul Militar Județean Bacău a făcut, astăzi, următorul anunț:
În atenția candidaților care nu au susținut, încă, probele de selecție!
Găsiți, mai jos, datele limită până la care se desfășoară selecția.
Candidații vor fi planificați pentru selecție la o dată care le va fi comunicată telefonic, cu aproximativ 5 zile înainte.
- Soldați/gradați profesioniști
Selecția se va desfășura până la 11.10.2019 - Maiștri militari – învățământ postliceal
Selecția se va desfășura astfel:
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene – până la 26.07.2019
Şcoala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale – până la 31.07.2019
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – până la 02.08.2019 - Subofițeri – învățământ postliceal
Selecția se va desfășura astfel:
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre – până la 09.08.2019
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene – până la 13.08.2019
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Thnologia Informației și Apărare Cibernetică – până la 13.08.2019 - Cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate
Selecția se va desfășura astfel:
Serviciul medical – până la 06.09.2019
Comunicații și IT – până la 06.09.2019 - Cursul de formare pe filiera indirectă a subofițerilor în activitate
Selecția se va desfășura astfel:
Muzici militare – până la 09.08.2019
Sanitar – până la 13.08.2019
Forțe pentru operații speciale – până la 13.08.2019
Comunicații – până la 30.08.2019
Şcoala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri ”Basarab I”, toate armele și specialitățile militare – până la 15.10.2019
Rachete și artilerie antiaeriană, subofițer technician electronist – până la 29.11.2019.
Bursa locurilor de muncă de vineri, de la Onești, este organizată de Asociația “Împreună pentru viitor Bacău”, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, Crucea Roșie Bacău și Moldova RentCar.