La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 43 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanului, pe direcţia Roman – Bacău, la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Plaiului a surprins şi accidentat o femeie de 35 ani, din Bacău, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 35 ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri.
Cei doi participanţi la evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.